Fotbal Intern· 2 min citire

Laszlo Balint, după ce Oțelul Galați a fost învinsă de Hermannstadt: „I-am felicitat”

Laszlo Balint

Laszlo Balint

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 5 mai 2025, 09:07

Oțelul - Hermannstadt 1-2. Laszlo Balint (46 de ani), antrenorul gazdelor, a oferit prima reacție în urma primului eșec suferit la Galați.

„Eu vreau să încep prin a vă spune ce le-am spus și băieților. Am intrat în vestiar și i-am felicitat. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale Oțelului din istoria recentă. Satisfacția noastră este că, după un meci pierdut acasă, un stadion întreg i-a aplaudat pe jucători.

Este un lucru foarte mare și le mulțumim suporterilor. Toată lumea care a văzut meciul a văzut că a existat o singură echipă pe teren. Tot respectul pentru Hermannstadt. La primul gol, o respingere nefericită – trebuie să acceptăm și partea asta de neșansă în fotbal.

Trebuie să discut un pic cu băieții. Trebuia să avem reacție după primul gol. Golul 2 a venit foarte repede, pe o situație pe care trebuie să o gestionăm mai bine. Căbuz, jucătorul meciului de departe – Hermannstadt ar trebui să-i facă statuie pentru meciul ăsta. MVP de departe.

Sunt mulțumit de cum am început meciul, în prima repriză am dominat categoric. Am făcut ceea ce ne-am propus, am avut atitudine, realizări, șuturi pe poartă, ocazii, reacție bună.

Un meci foarte bun, cu acele mici probleme și multă neșansă din partea noastră. Cred că, dacă aveam un pic mai multă șansă, acum discutam din altă perspectivă.

Nu sunt eu în măsură să vă spun câți jucători vor pleca. Tot ce pot spune e că cei din conducerea clubului poartă discuții cu jucătorii exponentiali pe care ni-i dorim la echipă. Îmi doresc să rămână cât mai mulți.

S-a creat un grup foarte bun. Trebuie să subliniez profesionalismul lor. Chiar dacă sunt la final de contract – probabil unii dintre ei au fost contactați deja de alte echipe – sunt jucători profesioniști și merită toate aprecierile. Joacă foarte bine și pun și suflet.

Pentru mine asta contează foarte mult. Atitudinea vine și de acolo. Să joci și cu sufletul, să faci oamenii fericiți într-o seară de duminică… am văzut oameni plecând fericiți de la stadion chiar dacă am pierdut.

Dar trebuie să muncim mai bine săptămâna viitoare, să eliminăm niște aspecte din jocul nostru care astăzi ne-au costat. Să atragem șansa de partea noastră”, a explicat Balint, la Prima Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News