Iasmin Latovlevici a renunțat la cariera de fotbalist și a devenit antrenor.
Recent a început o nouă aventură, la juniorii celor de la Poli Timișoara, la grupa copiilor născuți în 2009.
„Doar ce am terminat antrenamentul. Am preluat echipa de 2009 de la Poli, copii de 16-17 ani. (n.r. primul job ca antrenor?) Am mai fost o dată, când era Fane Pantilimon, a fost puțină dezordine atunci și nu mi-a plăcut ce am găsit. Am hotărât că este mai bine și pentru mine, și pentru ei, să plec. Acum lucrurile sunt mult mai bine.
Este o grupă care prezintă interes și este datoria mea să continui ce s-a făcut până acum. Acum sunt la Licența A cu B, se fac împreună. După aceea, un an trebuie să profesăm și apoi urmează Pro. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. Îmi doresc disciplină. Au telefoane, dar până începe antrenamentul sau meciul”, a spus Iasmin Latovlevici, citat de digisport.ro.