Fotbal Intern· 2 min citire

Leo Grozavu, încântat după victoria surprinzătoare cu Rapid: „La ei când funcționează toate lucrurile, se împiedică!”

Leontin Grozavu

Leontin Grozavu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 24 feb. 2024, 23:08

Poli Iași a bifat o victorie mare. Trupa moldavă a câștigat acasă cu Rapid (3-1).

Leo Grozavu a comentat rezultatul obținut. Tehnicianul a vorbit și despre adversari.

„La ei când funcționează toate lucrurile, se împiedică!”

„Fericirea e de scurtă durată la fotbal. În seara asta am făcut o partidă bună. Băieții sunt artizanii acestei victorii, iar ei au avut o atitudine exemplară. Astăzi am făcut un joc solid. În a doua repriză am avut și șansă, dar fără șansă nu poți câștiga.

Jucătorii veniți de pe bancă și-au adus contribuția la aceste trei puncte uriașe. În ADN-ul meu nu există să mă retrag, dar câteodată adversarul te forțează. Astăzi, am strigat de multe ori la băieți, dar e bine că am reușit să câștigăm. Oricărei echipe din campionat îi este greu când joacă fără jucători importanți, cum este Roman pentru noi.

Un campionat echilibrat, în care oricine poate să bată pe oricine. Calculele hârtiei au fost infirmate de realitatea din teren.

Am vorbit cu băieții toată săptămâna și nu aș vrea să fiu malițios. Văd emoția în fotbal. În pedigree-ul Rapidului există asemenea momente, când funcționează toate lucrurile, se împiedică. Astăzi a fost momentul și ne bucurăm că am fost noi cei care i-am încurcat.

Este o programare nefericită, am fost puși cu spatele la zid. Un program infernal. Avem și probleme de lot. Sperăm să aliniem și cu Dinamo și cu Craiova formule foarte bune. Arbitrajul, impecabil. Nu cred că există ceva de reproșat”, a declarat Leo Grozavu, după victoria cu Rapid (3-1).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News