Leontin Grozavu nu pricepe de ce a fost eliminat la Craiova: „Mi-a mai scăpat ceva, dar nu înjurături”

Leontin Grozavu
Echipa Poli Iași a remizat în deplasare, 1-1, cu FCU 1948 Craiova, în etapa a 28-a a Superligii, meciul având loc ieri.
„Lucrurile au escaladat, nu s-a întâmplat nimic”, spune Leontin Grozavu
Formația oaspete nu l-a mai avut pe bancă în repriza a doua pe antrenorul Leontin Grozavu, acesta fiind eliminat la pauză.
El nu înțelege, nici la 24 de ore de la eveniment, de ce a primit cartonaș roșu în pauză. „Lumea știe că nu sunt ușă de biserică și nici nu o să pozez în asta, dar de data asta chiar s-a exagerat, lucrurile au escaladat, nu s-a întâmplat nimic.
La finalul primei reprize am așteptat brigada, i-am spus domnului Feșnic, cu care credeam că am o relație amicală, 'Horică, spune-mi și mie', și n-am apucat să termin fraza, că m-a luat cu reguli de bună purtare.
În momentul respectiv vă dați seamă că am rămas puțin șocat, după care i-am spus 'Nu mă lua așa', și am văzut roșu în fața ochilor, și la propriu și la figurat. Asta a fost tot”, a precizat antrenorul.
„Mi-a mai scăpat ceva, dar nu înjurături”, recunoaște Leontin Grozavu
Grozavu s-a oprit, azi, la București, pentru a se prezenta azi la Comisia de Disciplină. „În primul rând, erau o grămadă de oameni acolo, care pot să confirme sau să infirme asta. Eu i-am întins mâna și asta a fost tot.
I-am spus 'Nu mă lua așa' pentru că eram șocat de răspunsul primit. În momentul în care s-a întâmplat, mi-a mai scăpat ceva, dar nu înjurături, nici măcar jignire, în genul 'Ce faci, îți bați joc de mine? Asta e nesimțire'.
Că am vrut să intru peste arbitrii, astea sunt niște exagerări care n-au sens. Nu am încercat nimic, în niciun caz. Astăzi la Comisie mi-am expus punctul de vedere, mi-am expus punctul de vedere.
Realitatea, din punctul meu de vedere, pentru că nu există probe clare. Este o filmare, un stop-cadru, dar nu se aude nimic, e doar un sunet de fond. Am văzut ce scrie în raportul de la arbitru. Scria că au fost proteste vehemente, prin gesturi și vorbe, sau ceva de genul.
Exact asta e faza. Eu sunt în afara terenului, vin acolo, vorbesc, îmi dă mâna, cartonaș roșu. Asta e tot, nu știu dacă au fost trei sau patru secunde”, a spus Grozavu, potrivit Digi Sport.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























