Fotbal Intern· 2 min citire

Lista neagră a lui Mirel Rădoi de la Craiova! Cei 12 jucători pe care antrenorul voia să îi dea afară

Mirel Rădoi

Mirel Rădoi

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 dec. 2022, 16:53

Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României, iar la câteva minute după meciul cu FC Argeș, antrenorul Mirel Rădoi a demisionat.

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, în deplasare, de FC Argeș, cu 1-2, în Etapa a 3-a din Grupa D a Cupei României. în urma acestui rezultat, gruparea olteană a terminat pe locul 4, cu 4 puncte, după FC Hermannstadt (6p), FC Argeș (5p) și Minaur Baia Mare (4p).

Imediat după ultimul fluier al arbitrului, antrenorul Universității Craiova, Mirel Rădoi, nu a ascuns că este supărat din cauza eliminării, dar nu a dat de înțeles că renunță la funcție. După câteva minute, însă, el a revenit și a anunțat că pleacă.

Totuși, dacă ar fi rămas, Rădoi avea o listă cu 12 jucători de care voia să scape, potrivit ProSport.

Mirel Rădoi a fost instalat la Universitatea Craiova pe 9 august, după etapa a 4-a, în locul lui Laszlo Balint. A pregătit echipa în 15 meciuri de campionat și 3 din Cupa României, având un bilanț de 9 victorii, 4 remize și 5 înfrângeri.

Denis Rusu - intră în ultimele șase luni de contract în ianuarie
Ivan Martic - criticat de Rădoi după meciul cu FC U Craiova
Sergiu Hanca - exclus din lot de Rădoi
Ionuț Vînă - exclus din lot de Rădoi
Paul Papp - intră în ultimele luni de contract în ianuarie
Valerică Găman - intră în ultimele luni de contract în ianuarie
Ante Roguljic - nu l-a convins deloc pe Rădoi
Alexandru Cîmpanu - voia ca Rotaru să îl dea împrumut
Jovan Markovic - exclus din lot de Rădoi, voia ca Rotaru să îl dea împrumut
Elvir Koljic - considerat problematic din cauza accidentărilor
Raul Silva - considerat problematic din cauza accidentărilor
Eduard Florescu - considerat sub nivelul pretențiilor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News