Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația CFR Cluj, în etapa a 20-a din Superligă.
„Am pierdut două puncte”, a recunoscut atacantul
Arbitrul Ionuț Coza a acordat penalti pentru Unirea în minutul 32, dar Pospelov a ratat în prima fază. S-a decis repetarea loviturii de pedeapsă, pentru că mai mulți jucători clujeni intraseră în careu înaintea executării penalti-ului, și Purece a înscris de această dată.
CFR a egalat în minutul 61, prin Louis Munteanu, din penalti. Clujenii au încheiat meciul fără antrenorul Dan Petrescu pe bancă, el fiind eliminat în minutul 89.
„Am avut puțin ghinion la acel șut, dar trebuie să mergem înainte. Am pierdut două puncte, am venit aici cu gândul de a câștiga. Cele două puncte erau foarte importante pentru noi.
Este clar că n-am făcut un joc bun în această seară, pretențiile sunt mari la acest club și chiar ne pare rău pentru acest rezultat. Este o luptă grea la play-off, câte echipe se bat acolo sus. Noi trebuie să jucăm mult mai bine și să luăm cele trei puncte”, a spus Munteanu.
„M-a lovit în picior. Trebuia să fie al doilea galben pentru el. A mai fost o fază în care m-a lovit cu cotul. După părerea mea trebuia să fie roșu, dar asta e. E istorie. Da, au fost unele decizii la limită. Atât am obținut în această zi.
Chiar dacă e o echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare, puține echipe au reușit să câștige aici. E un teren dificil.
Într-adevăr, și Cupa rămâne un obiectiv pentru noi. E un meci de care pe care. Doar victoria ne asigură locul mai departe. Un meci infernal. Sper să ne calificăm mai departe în cupă.
Ținând cont că avem meci în Giulești o să fie foarte greu. Nu trecem nici printr-o perioadă bună. Da, cupa este mai ușor de câștigat. Sunt echipe tari, pe orice teren e dificil”, a completat mijlocașul Adrian Păun.