Atacantul Louis Munteanu, căpitanul și golgheterul echipei României în preliminarii, a declarat, marți, după tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, că speră ca tricolorii să depășească performanța reușită de colegii săi din 2019.
„De când am început parcursul în preliminariile pentru EURO, am știut că suntem o generație foarte talentată și capabilă de a se califica la turneul final. Acum, împreună cu stafful, vom analiza adversarii pe care îi vom întâlni și ne vom pregăti pentru a fi cea mai bună versiune a noastră în Slovacia! Avem încredere și ne vom duce la turneul final cu gândul de a ajunge cât mai departe în această competiție și, de ce nu, să depășim performanța reușită de colegii noștri în 2019!”, a declarat, pentru site-ul FRF, Munteanu, autorul a cinci goluri în preliminarii.
Selecționata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania și Italia, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, care va avea loc în Slovacia, potrivit tragerii la sorți desfășurate marți seara, la Bratislava.
România va juca primul meci pe 11 iunie, contra Italiei, la Trnava, apoi va înfrunta Spania, pe 14 iunie, tot la Trnava, ultimul meci din grupă fiind cel contra Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.
Tricolorii se află la a patra prezență consecutivă la un turneu final la Under-21.
Turneul final din Slovacia se va desfășura în perioada 11-28 iunie, pe stadioanele din 8 orașe: Bratislava, Dunajska Streda, Kosice, Nitra, Presov, Trencin, Trnava și Zilina.