Lovitură primită primită de Dinamo după retrogradare: contracte reziliate pe bandă rulantă

Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo a retrogradat, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, iar șocul a început să producă efectele. Majoritatea sponsorilor au încetat contractele, deoarece erau condiționate de participarea în Liga 1.
Dinamo a rămas cu un singur sponsor la o zi după ce a retrogradat
„Câinii” au pierdut barajul pentru Liga cu “U” Cluj-Napoca cu 1-3 la general (0-2 în Ardeal și 1-1 pe teren propriu). Planul de reorganizare a clubului a fost zdruncinat, iar administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a recunoscut că echipa are nevoie de un investitor.
În plus, în Liga 2 Dinamo va avea venituri mai mici, în principal din cauză că drepturile tv nu se compară cu sumele primite de formațiile din primul eșalon.
La o zi după ce a retrogradat, Dinamo și-a pierdut majoritatea sponsorilor, care au decis să rezilieze contractele valabile doar în cazul în care echipa era în Liga 1. Orange Sport scrie că a mai rămas valabilă doar înțelegerea cu Macron, sponsorul tehnic al clubului.
Pe lista celor care au renunțat la colaborarea cu Dinamo se află și sponsorul principal, al cărui nume era trecut pe tricourile de joc. Compania de pariuri sportive dădea circa 500.000 de euro.
Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu exclude varianta ca Dinamo să se desființeze
După ce Dinamo a remizat, 1-1, pe teren propriu cu “U” în manșa a doua a barajului pentru Liga 1, rezultat care a dus al retrogradarea echipei, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar a dat fanilor primele vești rele.
„Mă gândesc în primul rând la suporterii acestei echipe, care au iubit-o și au fost alături de ea necondiționat. Totuși, este important să ne uităm înainte. Procedura de insolvență are o rezolvare legală când se găsește finanțare.
Fără finanțare, echipa nu poate ieși din insolvență. În acest moment se strâng termenele, nu mai avem banii din drepturile tv, dar rămânem la căutarea unui finanțator.
Sunt șanse pentru a continua în Liga a 2-a. Sunt oameni în spatele lui Dinamo care încă ajută cu bani, trebuie recalibrată situația.
O să vedem ce este de făcut pentru că deși era o perspectivă liga a doua, niciodată nu ne-am gândit, totuși, că s-ar putea chiar ajunge în situația asta destul de dramatică.
Am avut discuții cu mai mulți oameni foarte apropiați de Dinamo și sper să vină cu ceva concret, pentru că este nevoie de bani pentru ieșirea din procedura de insolvență
Nu intră în discuție desființarea. Cred că așa cum echipa a fost ajutată până în acest moment, va fi ajutată în continuare. Într-adevăr, va fi mult mai greu, dar probabil că vom găsi sursele de finanțare necesare supraviețuirii”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























