s-au încheiat 7 dintre cele 8 meciuri ale etapei a 8-a, partida Poli Iași – Sepsi fiind amânată, iar LPF a pbulicat echipa ideală.
Damien Dussaut, Ionuț Larie, Constantin Grameni și Louis Munteanu sunt cei 4 jucpători de la Farul în echipa etapei a 7-a
Învingătoare cu 2-0, pe teren propriu, în fața Universității Craiova, campioana Farul are 4 jucători. Este forba despre fundașul dreapta Damien Dussaut (titularizat în premieră în acest sezon în campionat de Gheorghe Hagi), fundașul central Ionuț Larie, mijlocașul de bandă Constantin Grameni și atacantul Louis Munteanu, autorul celor două goluri.
Rapid, performera rundei, cu victoria în premieră în fața celor de la FC U Craiova 1948 cu 2-0, chiar în Bănie, are un singur jucător. Atacantul Albion Rrahmani a avut un debut excelent, chiar dacă a fost foloisit în repriza a doua. El a marcat două goluri și a contribuit și la alte faze periculoase ale oaspeților.
CFR Cluj este singura echipă cu doi jucători, mijlocașul Panagiotis Tachtsidis și atacantul Philip Otele (autorul unei „duble”). Antrenorul rundei a fost desemnat rapidistul Cristiano Bergodi.
Iată care este echipa rundei, în viziunea celor de la LPF: Lukas Zima (Petrolul Ploiești) –Dussaut, Larie, Quentin Bena (Dinamo), Alexandru Oroian (FC Hermannstadt) – Andrej Fabry (UTA), Tachtsidis, Grameni - Rrahmani, Munteanu, Otele.