Fotbal Intern· 1 min citire

Mădălin Mihailovici, chemat la discuții de primarul Ploieștiului, după retragerea finanțării Petrolului

mihailovici suporteri 2

mihailovici suporteri 2

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 iun. 2019, 20:06

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a reacționat după ce Veolia a anunțat că nu va mai finanța Petrolul Ploiești.

Dobre a anunțat că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la un acord privind prelungirea contractului cu Veolia pentru termoficare la Ploiești a fost și sprijinul financiar acordat clubului de fotbal.

0a94d00a-adrian-dobre

”Tocmai am aflat că Veolia a declarat că își retrage sprijinul financiar acordat echipei Petrolul Ploiești.

Deși unul dintre motivele pentru care am continuat negocierile cu Veolia și am încheiat contractul cu ei a fost și susținerea echipei Petrolul, constat acum că Veolia dorește să se retragă.

Interesul nostru pentru prelungirea contractului a luat în calcul și susținerea echipei de fotbal. Voi solicita conducerii companiei Veolia, domnului Mădălin Mihailovici, o întâlnire imediată pe acestă temă.

Am convingerea că, pentru o echipă ca Petrolul, vom găsi soluții și sprijinul necesar să continuăm acest proiect frumos”, a scris primarul Dobre pe pagina personală de Facebook.

CITEȘTE și Despărțire premeditată sau amatorism total? Telefonul primit de Mulțescu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News