Magaye Gueye a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping efectuat de cei de la ANAD, la meciul din Cupa României, cu FCSB.
Imediat după ce a fost depistat cu substanțe interzise în corp, Magaye Gueye a fost suspendat până când se va lua o decizie în urma anchetei finalizate de către cei de la ANAD.
Mario Nicolae, managerul sportiv al celor de la Dinamo, spune că lucrurile nu vor rămâne nerezolvate. Acesta spune că echipa din Ștefan cel Mare va cere daune pentru afectarea imaginii clubului Dinamo, în urma acestui scandal.
,,Nu mai suntem așa apdatați, pentru că din punctul nostru de vedere, jucătorul este suspendat. Contractul lui este deocamdată suspendat, urmând ca în momentul în care vom avea o decizie finală să vedem și noi ce măsuri vom lua împotriva lui, pentru că lucrurile nu vor rămâne așa. Sa nu creadă cineva că doar s-a rupt contractul și 'Mulțumim, Magaye'. Cu siguranță Dinamo va cere ceva daune pentru imaginea creată în urma acestui scandal. Imaginea lui Dinamo a fost pătată peste tot în lume.
Este suspendat din momentul în care s-a dat prima decizie, din ce înțeleg a plecat de atunci în Franța și așteaptă și el împreună cu avocații lui. În ceea ce privește legătura între Dinamo și Magaye, lucrurile sunt clare. Jucătorul este suspendat până când vom avea decizia organelor competente, urmând ca mai apoi clubul Dinamo să ia o decizie ce va face .'', a declarat Mario Nicolae, în exclusivitate, pentru realitateasportiva.net.
19 meciuri a jucat Magaye Gueye pentru Dinamo, în acest sezon, reușind să înscrie și trei goluri.
250.000 de euro este cota de piață a atacantului de 30 de ani, potrivit transfermarkt.com.