Fotbal Intern· 1 min citire

Mai încerc o dată! Anunțul tulburător făcut de George Țucudean

George Țucudean

George Țucudean

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 nov. 2019, 11:24

Cariera lui George Țucudean (28 de ani) rămâne sub semnul întrebării. Atacantul lui CFR Cluj va mai face o ultimă încercare, în această iarnă. 

Țucudean a jucat 22 de minute în meciul cu Slavia Praga, din playoff-ul Champions League și s-a oprit din nou. Atacantul are probleme cardiace, a suferit deja o intervenție pe cord și nu este sigur că va mai putea juca fotbal la nivel profesionist.

Țucudean a decis să mai dea o șansă fotbalului în această iarnă, când va participa la cantonament.

În cazul în care va avea iar probleme, va renunța definitiv.

„Dacă mai simt o singură dată palpitații, renunț definitiv să mai joc!", a spus Țucudean la club, potrivit gsp.ro.

Țucudean a fost golgheterul campioanei sezonul trecut. Atacantul are un salariu de 20 de mii de euro, însă banii nu sunt o problemă. Familia fotbalistului este foarte bogată, cu o avere estimată la peste 25 de milioane de euro.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News