Dinamo a terminat cu bine un sezon în care a avut mari probleme la un moment dat cu zona fierbinte a clasamentului.
Mihai Eșanu, pariul pe care a mizat între buturi clubul din Ștefan cel Mare în acest sezon, a povestit cum a fost experiența și cum s-a simțit când el și colegii săi erau pe locul 15, primul loc retrogradabil.
”Am început ca al doilea portar, apoi au venit cei doi spanioli, ajunsesem al treilea, am ajuns și la Dinamo II, apoi viața a făcut să fiu titular la prima echipă. Mă bucur că am putut să-mi fac meseria și sper să pot să mi-o fac și mai bine. Am avut emoții vizavi de retrogradare. Mai ales când eram accidentat și nu puteam ajuta deloc. Ne adânceam în prăpastie și eu nu puteam face nimic.
Pentru sezonul viitor, nu știu ce să zic. Nu știu ce se va întâmpla în perioada următoare, e greu de spus. Nu mă pot hazarda în pronosticuri. Oricum, ideea principală e să nu mai ajungem să trecem prin aceleași emoții, la retrogradare. Am avut insomnii. Mă măcina situația. Era presiune foarte mare, mi-era frică să nu se întâmple lucruri rele. Noaptea ar trebui să fii liniștit, e greu să te ia somnul când orice ai face nu iese niciun rezultat bun”, a declarat portarul de 22 de ani, conform gsp.ro.
Eșanu a vorbit și despre preluarea clubului în vară de către Pablo Cortacero, dat acum ca și dispărut din Ștefan cel Mare, de soarta lui Dinamo ocupându-se suporterii, prin intermediul programului DDB. Eșanu a precizat și cum ar putea fanii din Ștefan cel Mare să fie din nou fericiți.
”Din start îți zic că nu sunt un om ranchiunos. În privința acelor spanioli, a fost și este o situație urâtă. Nu prea pricep eu cum au reușit ei să preia Dinamo și ce planuri au avut, dar mă bucur că suporterii au reușit să preia frâiele, măcar temporar, și să țină Dinamo pe linia de plutire. Sper ca DDB și suporterii să scape de ei într-un fel sau altul”, a conchis Eșanu.
CITEȘTE ȘI -->> DDB, o nouă misiune îndeplinită! “Câinii” au achitat datoria către ANAF și anunță că îi fac echipă lui Uhrin Jr.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News