Antrenorul Petrolului Ploiești, Florin Pîrvu, le-a cerut jucătorilor să fie uniți, chiar dacă echipa a primit 11 goluri în ultimele 3 meciuri.
„Regret foarte mult că am primit 11 goluri în trei meciuri”, a spus Florin Pîrvu
Petrolul Ploiești a terminat în genunchi seria de meciuri cu Farul Constanța, CFR Cluj și FCSB. Echipa antrenată de Florin Pârvu a marcat 2 goluri, a primit 11 și nu a luat niciun punct.
După 28 de etape, gruparea prahoveană se află pe locul 8, cu 33p, fără șanse să mai prindă play-off-ul. „Regret foarte mult că am primit 11 goluri în trei meciuri, vă dați seama. Am întâlnit, practic, primele trei echipe din clasament. Am jucat la Farul, cu CFR și la FCSB.
Știam că jucăm această serie de meciuri foarte grele. Din păcate, în seara aceasta nu ne-am ridicat la nivelul adversarului, o echipă foarte bună, care joacă foarte bine acasă”, a declarat Florin Pîrvu după meciul de pe Arena Națională.
Florin Pîrvu le-a cerut jucătorilor Petrolului să rămână uniți
Tehnicianul a făcut cunoscut că le-a transmis jucătorilor să rămână uniți, deoarece urmează alte meciuri dificile: acasă cu Universitatea Craiova (pe 5 martie, de la ora 15:30) și în deplasare cu FC Argeș (pe 11 martie, de la ora 17:30).
„La scorul de 1-1, am făcut acel penalty. Dacă intram la pauză cu 1-1, cred că alta era desfășurarea. E o echipă foarte bună, au jucători care joacă la națională, uitați-vă la lot, an de an se bate la campionat.
Am avut ocazii de a marca, puteam marca în primele minute, a fost o soluție de a îi prinde pe contraatac, dar din păcate am luat acel gol din penalty. Până atunci, am jucat bine.
Vă dați seama că nimănui nu îi convine să aibă atâtea înfrângeri. Ce mă îngrijorează cel mai mult e că ne pierdem încrederea jucătorilor.
După meci, am fost în vestiar și apelul meu către ei a fost să rămânem uniți, că vor urma meciuri foarte grele și unitatea de grup este foarte importantă”, a declarat Florin Pîrvu, după înfrângerea cu FCSB.