Fotbal Intern· 2 min citire

Marian Aioani vrea să se împace cu fanii Rapidului: „Trebuie să demonstrăm că a fost un accident la Iași”

Marian Aioani

Marian Aioani

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 27 feb. 2024, 22:57

Echipa Rapid întâlnește mâine UTA, de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești, în etapa a 28-a a Superligii.

„Trebuie să demonstrăm că a fost un accident la Iași”, a spus Marian Aioani înainte de meciul cu UTA

Echipa gazdă vine după eșec usturător la Iași, 1-3. Din acest motiv, portarul Marian Aioani a spus că el și colegii săi trebuie să câștige, pentru a demonstra suporterilor că înfrângerea cu Poli a fost doar un accident.

„Știm că vom întâlni un adversar bun, care în etapele precedente a câștigat puncte, dar trebuie să câștigăm mâine. Noi suntem bine, gândul nostru este acum doar la a intra pe teren și a câștiga meciul.

Ce s-a întâmplat la Iași nu mai contează, e de domeniul trecutului. Trebuie să ne concentrăm doar la ce avem de făcut mâine. Trebuie să intrăm și să le demonstrăm suporterilor că a fost un accident ce s-a întâmplat la Iași.

Trebuie să ne facem jocul nostru și să îi dominăm. Noi sperăm ca mâine golurile să fie doar de partea noastră și să nu primim gol. Dacă se poate, vrem să câștigăm cât mai lejer și să ne facem meciul ușor”, a afirmat el.

„Diferența de la locul 10 la locul 6 e foarte mică, iar ce e drept, cei de la UTA sunt acolo și luptă pentru a intra în play-off. Fiecare luptă pentru puncte. Noi avem lucruri mărețe la care să ne gândim, cum să micșorăm diferența față de primul loc.

În momentul de față, diferența față de FCSB este reprezentată de două meciuri directe. Deci nu suntem așa departe zic eu”, a adăugat portarul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News