Fotbal Intern· 2 min citire

Marian Iancu a făcut praf un tricolor înainte de Kosovo – România: „Un caracter infect”

Marian Iancu

Marian Iancu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 5 sept. 2024, 13:16

Mircea Lucescu și echipa națională de fotbal se pregătesc de debutul în UEFA Nations League, unde „tricolorii” vor da „piept” cu Kosovo în prima etapă. Fostul conducător de la Poli Timișoara, Marian Iancu, a vorbit despre jucătorii convocați de „Il Luce”.

Marian Iancu l-a făcut praf pe George Pușcaș înainte de meciurile naționalei: „Un caracter infect”

Marian Iancu a criticat dur convocarea lui George Pușcaș la echipa națională. Fostul conducător de club afirmă că nu a uitat gestul făcut de George Pușcaș în meciul cu Norvegia din octombrie 2019, când atacantul a executat un penalty, deși nu era desemnat.

„Nu știu dacă vor juca Ianis și Mitriță. Poate pe fondul de oboseală al adversarilor. Va avea nevoie cel puțin de Mitriță pentru a forța un rezultat. Atunci cred că va intra și Chipciu.

Bancu, în ultima perioadă, după necazul cu tatăl dânsului, nu e Bancu de care are nevoie echipa națională. Bancu nu e el, dar își va reveni încet. Felicit Craiova că joacă cu el, îl împinge din spate și îl bagă în ghete.

Ianis nu este o soluție pentru azi. E clar, dacă deschizi cartea, Ianis nu trebuia chemat la echipa națională. Ca și alții. Nu îl iei pe Bîrligea, dar îl iei pe Pușcaș, care are un caracter infect, scuzați-mi expresia.

Eu nu pot să uit ce i-a făcut lui Contra cu acel penalty. De atunci nu pot să uit lucrurile astea. E clar că așa va fi în continuare”, a declarat Marian Iancu, potrivit Prosport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News