Marin Condescu (65 de ani), fostul președinte al clubului Pandurii Târgu Jiu, îi răspunde lui Dumitru Dragomir (75 de ani), după ultimele declarații ale fostului șef de la Ligă.
După ce fostul președinte al LPF a declarat că nu auzea nimeni de Pandurii, dacă echipa nu era antrenată de Edi Iordănescu, Marin Condescu a reacționat. Acesta îi spune lui Dumitru Dragomir că are ,,amnezie'' și nu își mai aduce de perioada în care antrenor era Cristi Pustai, când echipa a ajuns până în grupele Europa League.
,,Îl respect pe Dumitru Dragomir, fiindcă, e și mai în vârstă ca mine, și a fost unul dintre cei mai buni conducători din România, dar se pare că, o dată cu înaintarea în vârstă, a început să sufere de amnezie.
Pandurii, care juca în Liga 1 din 2005, a fost vicecampionă a României în 2013 și s-a calificat în grupele Europa League, cu Cristi Pustai antrenor, după ce a eliminat Sporting Braga în play-off. E adevărat că ne-a dus și Edi în preliminarile Europa League în 2016'', a declarat Marin Condescu, pentru ProSport.
Dumitru Dragomir: ,,Eu l-am admirat pe Condescu! N-auzea nimeni de Târgu Jiu dacă nu era Edi''
,,Eu l-am admirat pe Condescu. S-a certat de multe ori cu mine în perioada în care eu eram președinte și el conducător. Nu știu ce Dumnezeu are! Îmi scapă ceva… Tot trebuie să meargă pe blat și dacă are dreptate. De ce nu a spus lucrurile astea atunci?Ce dacă lua Răducan salariu ăla? Nu a semnat? Cu Edi e la fel. Auzea cineva de fotbalul din Târgu Jiu dacă nu era Edi? Ce Dumnezeu!'', a spus Dumitru Dragomir, pentru sursa citată.