Fotbal Intern· 2 min citire

Mario Camora l-a impresionat pe un triplu campion al României! ,,Munca lui a fost răsplătită''

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 nov. 2020, 15:11

Fostul jucător de la CFR Cluj, Mihai Bordeianu, a rămas plăcut impresionat de fostul coechipier de la campioana României.

Mario Camora i-a fost căpitan pe toată perioada petrecută la clubul ardelean. Bordeianu dezvăluie cum a fost primit la CFR de către portughez, dar și ce relație a avut cu acesta.

Fostul mijlocaș de la CFR Cluj a comentat și debutul lui Camora la echipa națională. Bordeianu spune că portughezul a simțit presiunea care se apăsa pe umerii lui.

Bordeianu

„Cu Mario am avut o relație foarte bună la CFR, m-a luat cu el în cameră, m-a luat cu el în vestiar, mi-a explicat ce se întâmplă la o echipă care își dorește să câștige trofee, pot să zic că m-a ajutat foarte mult și de când am plecat am ținut legătura cu el, am avut o relație foarte bună și e un băiat extraordinar.

camora romania

Chiar dacă e un jucător cu experiență, are 34 de ani, cred că nu a fost ușor pentru el (n.r – debutul la echipa națională). A fost și un meci cu miză, ținând cont că a fost semifinala pentru calificarea la EURO. Mario a demonstrat în România că e un fotbalist foarte bun, constant. În trei ani, cât am stat eu acolo, a jucat foarte bine și cred că munca lui a fost răsplătită”, a spus Bordeianu pentru Telekomsport.

Mihai Bordeianu a plecat de la CFR Cluj în toamna acestui an. Mijlocașul a ajuns la Al Quadisiah în Arabia Saudită, după ce șeicii au plătit 1.2 milioane de euro ardelenilor.

Citește și VIDEO | Ianis Hagi, despre revenirea naționala de tineret! Ce amintiri are cu Mutu și ce face în pandemie

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News