Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Avram a analizat discursul lui Vassaras! Ce a remarcat fostul central român: „A folosit un fel de truc!”

Marius Avram

Marius Avram

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 27 apr. 2023, 22:28

Marius Avram, fostul central român, a analizat spusele lui Kyros Vassaras, cel care a susținut în cursul zilei de joi o conferință de presă.

Mai exact, Avram a explicat cum a pus problema șeful arbitrilor atunci când a comentat faulturile recente din Liga 1. Iată ce a spus.

„A folosit un fel de truc!”

„A folosit un fel de truc. A enumerat și a folosit unele criterii reale, care există în instrucțiuni, dar care nu se aplicau acelor faze. Vorbim despre faultul lui Grigore și cel al lui Irobiso. El a folosit un criteriu, un atac prin alunecare, dar niciunul nu este un atac prin alunecare.

În ambele cazuri, sunt atacuri directe pe piciorul adversarului. Acesta este elementul pe care l-a folosit. Când analizezi dacă e galben sau roșu, dacă își calcă puțin adversarul, se schimbă analiza, decât dacă există intenție, caz în care se acordă cartonaș roșu.

E o meteahnă mai veche, dar văd că se folosește în continuare. Să spunem că totul merge bine, că toate deciziile sunt bune. Dacă Vassaras scotea în evidență greșeli și spunea ’Aici a greșit și trebuia roșu’, atunci se acuza și pe el. Lumea ar fi spus că nu și-a făcut bine treaba. Din dorința de a se proteja, a interpretat multe faze în mod pozitiv.”, a spus Marius Avram, potrivit Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News