Marius Avram, fost arbitru de fotbal, s-a retras din carieră la finalul anului 2020, ultimul meci la care a asistat fiind Dinamo CFR Cluj, scor 0-2.
Acesta s-a retras din activitate, deși ar mai fi putut fi central la meciuri pentru încă cel puțin patru ani.
Fostul arbitru a vorbit despre cum a renunțat la a mai arbitra meciuri și consideră că ultimii ani pe care i-ar mai fi putut avea în arbitraj i-au fost luați. Ceea ce l-a făcut pe Avram să renunțe la cariera sa a fost scoaterea de pe lista FIFA a sa, acolo unde era un obișnuit al meciurilor europene.
,,Din punctul meu de vedere, acești ultimi 4 ani mi-au fost luați chiar dacă decizia de a renunța mi-a apaținut mie. Eu... Asta a fost ceea ce am simțit, că mi s-a făcut o mare nedreptate în momentul când am fost scos de pe lista FIFA, nu mi s-a dat nicio explicație coerentă. Atunci am considerat că nu mai pot avea o relație cu această comisie de arbitri, care m-a nedreptățit. Modul în care s-a întâmplat a fost ca și cum aș fi fost sancționat pentru ceva.'', a declarat Marius Avram pentru Telekomsport.
Fostul arbitru încearcă să găsească o explicație unde a greșit în relația cu Kyros Vassaras, șeful CCA. Acesta a lansat și un atac subtil asupra grecului care se ocupă de destinele arbitrajului românesc.
,,Nu știu unde am greșit, nu mi-am dat seama exact unde am greșit în relația cu Vassaras. Eu cred că lucrul ăsta pleacă de la faptul că nu este român și nefiind român nu îl interesează ce rămâne în urma lui după ce pleacă.", a mai precizat fostul arbitru.
Marius Avram a fost arbitru FIFA timp de 10 ani, iar la finalul anului s-a retras din arbitraj, după ce CCA l-a scos de pe lista celor care oficiau meciuri în Europa.
Timp de 14 sezoane a arbitrat Marisu Avram în Liga 1, debutul său fiind în 2008, la un meci Dinamo - Unirea Urziceni, scor 0-1.