Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Croitoru le închide gura contestatarilor: "Numai niște oameni proști, nebuni se pot gândi la asta"

Marius Croitoru

Marius Croitoru

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 9 apr. 2021, 23:17

Antrenorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a vorbit despre calificarea moldovenilor în play-off-ul Ligii I.

Tehnicianul spune că obținerea calificării a fost mai dificilă decât în sezonul precedent.

“Le mulțumesc tuturor, și celor care au adus prima calificare în play-off și pe a doua. Îi felicit și le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut și pentru sacrificile pe care le fac zi de zi. Nu e ușor să te antrerezi zi de zi la FC Botoșani. Am rămas cu o singură schimbare, nu am mai avut practic ce să mai schimb, îi mulțumesc  lui Dumnezeu că s-a terminat bine pentru noi. Nu aveam de ce să risc la 2-1, știam rezultatul, au făcut exact ceea ce le-am cerut. Prima calificare a fost întâmplare, nu a fost așa grea, la a doua a fost noroc și ceva mai grea”, a spus Croitoru.

Tehnicianul spune că meritul calificării echipei moldave în play-off, este al jucătorilor. 

“Eu nu am nici măcar 1 la sută, am doar câteva idei pe care le pun în practică ei. Eu ca antrenor vin zi de zi, îi stresez, ei la antrenament mă suportă, în totalitate rezultatele sunt ale lor, cele bune. Dacă nu câștigă echipa e clar că vinovat este antrenorul. Nu este vina lor, pentru că antrenorul nu poate să-i aducă într-o stare perfectă de joc la ora meciului. Sunt echipe bune în play-off. Nu va fi ușor, dar scopul nostru principal era de a repeta performanța de anul trecut, pentru că este un play-out dificil și poți risca orice. Ne-am dorit din tot sufletul să ne calificăm pentru a confirma ce am făcut anul trecut”, a declarat Marius Croitoru.

Antrenorul celor de la FC Botoșani s-a arătat deranjat că s-a vehiculat faptul că gruparea moldavă ar putea-o ajuta pe FCSB, în play-off:

“Numai niște oameni proști, nebuni se pot gândi că eu sau patronul se poate duce la un jucător în zilele noastre să-i spun, ce să-i spun? S-o lase mai ușor cu FCSB. E o prostie incomensurabilă din punctul meu de vedere”, a mai spus Croitoru.

Marius Croitoru

FC Botoșani a remizat, vineri seară, în deplasare, scor 1-1, cu FC Voluntari, în etapa a 30-a a Ligii I și s-a calificat în play-off.

Citește și VIDEO | S-a încheiat lupta pentru promovarea în play-off-ul Ligii 1. Ce echipe s-au calificat

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News