Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Croitoru, mesaj clar înaintea disputei cu UTA Arad: „Asta vreau, altfel prefer să fiu schimbat de la echipă!”-Ce a transmis tehnicianul oltenilor!

Marius Croitoru

Marius Croitoru

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 25 aug. 2022, 12:41

FCU Craiova și UTA Arad se vor duela vineri seara pe terenul arădenilor. Cele două formații vin după un eșec și doresc să obțină acum toate cele 3 puncte.

Marius Croitoru, tehnicianul oltenilor, a vorbit despre ce nu va face niciodată în cariera sa de antrenor.

„Prefer să fiu schimbat de la echipă!”

„Problema la mine e când echipa joacă prost, pentru că atunci nu prea știi ce să faci. Dar, atâta timp cât echipa joacă bine și am avut ocazii și situații de a marca din primul până în ultimul minut nu sunt speriat. Doar în ultima etapă nu am marcat, în rest avem echipa cu cele mai multe goluri, alături de CFR și Sepsi, așa că nu am ce să schimb. Din punctul meu de vedere, să ieși fruntea sus de pe teren înseamnă să fi aplaudat de tot stadionul, chiar dacă se întâmplă să pierzi. Vreau să câștig în urma unui joc frumos, nu vreau să câștig sub orice formă.

Prefer să fiu schimbat de la echipă jucând un fotbal frumos, chiar și fără rezultate, decât să ajung în același punct, dar jucând un fotbal execrabil. Nu vreau să câștig cu 1-0 și să mă fluiere lumea pe stadion, prefer să pierd și toată lumea să mă aplaude. Am un obiectiv clar de a duce echipa în play-off, iar până acum nu este nimic câștigat și nimic pierdut”, a spus Marius Croitoru, în cadrul unei conferințe de presă.

„Ne așteaptă o deplasare grea, împotriva unei echipe bune, care în meciurile de acasă arăta foarte bine. Au în spate un public frumos și numeros, fanii își susțin favoriții la fiecare meci. Practic UTA are stadionul plin mereu, ceea ce îi ajută foarte mult. Sper ca la ora meciului băieții să fie montați, pentru că ne așteaptă un meci dificil”, a mai spus Croitoru.

În acest moment, FCU Craiova ocupă locul 10, cu 7 puncte, în timp ce UTA Arad ocupă locul 12, tot cu același număr de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News