Fotbal Intern· 1 min citire

Marius Stan, reacție după comunicatul fanilor petroliști. Mesaj categoric al oficialului

marius-stan

marius-stan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 dec. 2019, 13:00

Marius Stan a lămurit situația după ce Peluza I Ilie Oană a cerut o ședință urgentă pentru a clarifica problemele de la nivelul clubului.

Fanii și-au pierdut răbdarea după ce au aflat că Marius Stan e hotărât să demisioneze.

”Abia ce am văzut reacția Peluzei I Ilie Oană. Anumite puncte din revendicările de acolo fac parte și din analiza noastră. Mai este până în vară, dar de răzgândit, nu mă răzgândesc. Până atunci avem de muncă, în sensul de a ne atinge obiectivele. Suntem oameni serioși.

Nu a fost reacție luată la supărare, am fost foarte liniștit. Sunt și alți factori de ordin medical care au înclinat balanța în ceea ce privește decizia pe care am luat-o”, a declarat Marius Stan.

marius stan

VEZI AICI COMUNICATUL PELUZEI I "ILIE OANĂ"

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News