Marius Șumudică ține sub control vestiarul Rapidului. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani nu acordă o importanță foarte mare gesturilor de frustrare făcute de Clinton N’Jie la adresa lui, în momentul în care a fost înlocuit cu Rareș Pop, în minutul 65 al meciului Rapid – UTA (2-0).
Detalii despre modul cum va gestiona Marius Șumudică relația cu Clinton N’Jie, după episodul de la meciul Rapid – UTA 2-0
Conform celor de la Fanatik, ”Șumi” nu-l va sancționa în niciun fel pe N’Jie (31 de ani) pentru gestul său. De altfel, Marius Șumudică s-a făcut că nu îl vede și l-a ignorat în momentul înlocuirii din meciul cu UTA, tocmai ca să nu alimenteze scena și să nu creeze un conflict.
Rapidiștii au pus reacția internaționalului camerunez pe seama faptului că s-a supărat, deoarece în toate cele patru meciuri jucate de la venirea în Giulești a fost mai mereu prima schimbare. Cu excepția înlocuirilor forțate de accidentări.
Marius Șumudică l-a schimbat mereu pe N’Jie între minutele 61 și 68, considerând că încă nu este într-o condiție fizică îndeajuns de bună ca să poate juca un meci întreg.
De asemenea, sursa citată a aflat că nu a existat nicio discuție după meci între fotbalistul care are în palmares Cupa Africii pe Națiuni și antrenorul Rapidului.
Marius Șumudică l-a vrut pe N’Jie la Rapid
Șumi îi va da credit în continuare lui N’Jie, convins că-l va aduce în repede într-o formă foarte bună. De aceea antrenorul l-a ignorat în momentul înlocuirii din meciul cu UTA, ca să nu alimenteze scena și să nu creeze un conflict.
Clinton N’Jie a fost adus la Rapid la insistențele lui Marius Șumudică, la fel ca și Aaron Boupendza. Spre deosebire de atacantul gabonez, care a jucat în mod constant, N’Jie a stat pe bară din mai până în octombrie, când a semnat cu Rapid.