Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Șumudică a vorbit despre meciul cu Universitatea Craiova: „Plecăm cu șansa a doua”

Marius Șumudică

Marius Șumudică

Scris de Ion Gabriel Publicat: 29 aug. 2024, 16:47

Rapid va da piept cu Universitatea Craiova, sâmbătă, 31 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei a 8-a din SuperLiga României.

„Pe zi ce trece vom arăta din ce în ce mai bine”, este convins Șumudică

Va fi al doilea meci al grupării alb-vișinii cu Marius Șumudică pe banca tehnică. În precedenta confruntare, Rapid s-a impus cu 2-1, la Iași, în fața lui Poli.

„Cu siguranță ne va aștepta o partidă dificilă. De fapt toate meciurile sunt grele. Întâlnim o echipă bună, o echipă care ne este superioară în momentul de față din punct de vedere al punctajului, e clar. Va fi o luptă și vom vedea. Am mai câștigat câteva zile de antrenament.

Încerc să schimb mentalitatea, agresivitatea, modul de lucru. Nu este ușor, dar sunt ferm convins că pe zi ce trece vom arăta din ce în ce mai bine și mergem să ne batem, cu toate că, în opinia mea, plecăm cu șansa a doua în acest joc.

Sper să mă întorc cu un punct sau cu trei puncte, deoarece orice punct este important pentru target-ul nostru de a ajunge în play-off. Orice meci este important, indiferent dacă este cu ultima clasată sau cu prima clasată, noi îl vom trata la fel”, a declarat Marius Șumudică, în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News