Marius Șumudică (50 de ani) spune că a primit mai multe oferte de a antrena de când și-a dat demisia de la Rizespor.
Tehnicianul a declarat că are oferte din Turcia, Rusia, Polonia, dar și din alte campionate.
„Este ultima variantă (n.r. - întoarcerea în România). Cred că mă voi întoarce în Turcia, din ce semnale am, sau voi pleca din nou în Golf. Sunt discuții destul de avansate cu o echipă din Polonia și cu o echipă din Rusia. Ar fi o echipă de la mijlocul clasamentului care ar fi interesată (n.r. - în Rusia), dar nu e ușor!”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Șumudică a refuzat să preia gruparea saudită Al-Wehda.
„Ieri am refuzat o ofertă din Arabia Saudită, mi-au trimis draft contract, oferte peste oferte. Al Wehda, i-am refuzat, jucau baraj pentru Champions, asta mă atrăgea, am vorbit și cu staff-ul, unul din băieți, Petre Cristian, trăiește o tragedie, soția lui e grav bolnavă, iar Gabi Mărgărit are coronavirus, de 11 zile îmi fac teste”, a mai spus Șumudică.