Marius Șumudică nu este de acord cu sistemul de joc pe care îl folosește la Rapid antrenorul Neil Lennon.
„Din 21 de ani de carieră, vreo 5-6 ani eu am jucat sistemul ăsta. Fie că este 5-3-2, sau 3-5-2 pe faza de atac, sau 3-4-3 sau 5-4-1. Sunt două sisteme care sunt în oglindă.
Rapidul, de când a venit domnul Lennon, și cred că are vreo două luni…. Cred că a avut timp să își dea seama că un antrenor când preia o echipă trebuie, în funcție de jucătorii pe care îi ai, să dai direcția echipei ca modul de joc. Nu să transformi jucătorii ăia care nu au calitățile necesare pentru acel sistem de joc și tu să-i transformi pentru că așa vrei tu, să joci sistemul ăla.
Eu la Gaziantep jucam sistemul acesta pentru că aveam jucători cu anumite calități. Trebuie să fii inteligent să acoperi fiecare metru de teren pentru că defensiv rămâi descoperit, iar ofensiv ai foarte multe soluții. Ți se deschid foarte multe unghiuri de joc în comparație cu 4-4-2, care este un sistem mult mai static.
Nu sunt de acord cu ce zicea Adi Mutu. În momentul în care joci cu 3 fundași centrali niciodată nu poți să spui că trebuie să împingi amândoi fundașii centrali să construiască jocul. E cea mai mare prostie pe care am auzit-o în fotbalul mondial! Niciodată cei doi fundași centrali nu trebuie să plece în același timp. Este lege ca în linia de patru. Când joci în patru niciodată nu pleacă fundașul dreapta și în același timp stânga.
În momentul în care acțiunea se duce în partea dreaptă sau stângă, fundașul central stânga și se face doi contra unu. Eu am jucat sistemul ăsta 5 ani la rând și cu Gaziantep, după 21 de etape, eram pe locul 1 și am fost declarat antrenorul anului în Turcia în 2021-2022. Trebuie să ai jucătorii care pot juca acest sistem”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.