CFR Cluj este nevoită să își caute un alt antrenor principal, după ce Edi Iordănescu a ales să nu mai continue în Gruia.
Patronul lui CFR, Neluțu Varga, îl simpatiza pe Adrian Mutu, însă acesta a ales să meargă la Universitatea Craiova, iar variantele luate în calcul mai erau Constantin Gâlcă și Ladislau Boloni. Acum, cei de la CFR Cluj și-ar fi schimbat pista și au intrat în tratative cu Marius Șumudică, potrivit ProSport, antrenor care a refuzat FCSB înainte ca Gigi Becali să-l numească principal pe Dinu Todoran.
Florin Prunea, fost internațional, a vorbit despre posibilitatea ca Marius Șumudică să ajungă antrenor la CFR Cluj. Acesta crede că s-ar plia perfect pe stilul echipei din Gruia.
,,Eu am crezut și cred în continuare că antrenor la CFR Cluj va rămâne Edi Iordănescu. Dar cu siguranță că nu este fum fără foc. Dacă e la un pas de semnătură, eu cred că Șumi va semna, pentru că vrea să se întoarcă acasă. Este o lovitură, bineînțeles, oricine îl dorește pe Șumi în România.
Eu cred că el e compatibil cu stilul ardelenilor. Asta face parte din meseria antrenorilor, câteodată vor să pună presiune pe jucători, altădată să liniștească lucrurile.
Este o diferență mare. În primul rând, aici poate să își facă meseria fără interferențe. Acolo, te duci și îți faci meseria, e clubul cu cel mai mare buget de salarii. Șumudică este un creator de echipe. Haideți să vedem ce a făcut la Astra, echipa cu care a câștigat campionatul. A fost o echipă construită de el. Asta e calitatea lui. E un antrenor care clădește echipe. Poate să reconstruiască și la CFR.'', a declarat Florin Prunea, pentru ProSport.
După ce a refuzat FCSB, Marius Șumudică a anunțat că își dorește să antreneze în continuare în străinătate, având o ofertă din Arabia Saudită.
Șumudică este liber de contract din februarie, atunci când s-a despărțit de Rizespor. De-a lungul timpului a mai antrenat echipe precum Rapid, Vaslui, Brașov, Al-Shaab, Concordia, Kayserispor, Shabab și Gaziantep.