Fotbal Intern· 2 min citire

Marius Șumudică, în lacrimi în timpul prezentării la Rapid: „Eu sunt mai sentimental. Cel mai frumos mesaj pe care l-am primit a fost de la părinții mei”

Marius Șumudică

Marius Șumudică

Scris de Darius Stănescu Publicat: 21 aug. 2024, 13:20

Fostul antrenor al lui Gaziantep preia echipa de la Neil Lennon, care a fost demis de la Rapid după șase etape fără victorie.

 

Marius Șumudică: „Cel mai frumos mesaj primit a fost de la părinții mei!”

 

În cadrul unei conferințe de presă la care au luat parte și patronul Dan Șucu și președintele clubului Viorel Moldovan, Marius Șumudică a mărturisit că a fost surprins de numărul mesajelor primite după preluarea Rapidului.

 

Totuși, Șumudică a transmis că unul singur l-a emoționat până la lacrimi: cel primit din partea părinților săi. În momentul în care a adus vorba despre familia sa, noul antrenor de la Rapid a început să plângă chiar în timpul conferinței de presă.

 

„Mie mi s-a blocat telefonul, citeam, încercam să citesc. Cel mai frumos mesaj pe care l-am primit a fost de la părinții mei. Au o vârstă și își doreau foarte mult să fiu aproape de ei.

 

Mi-au spus 'în sfârșit, tată, ești acasă'. Eu sunt mai sentimental și îmi dau lacrimile, pentru că am avut niște probleme familiale care m-au făcut să renunț la contractul de la Gaziantep.

 

Sper să-i țină Dumnezeu în viață și să se bucure alături de mine, fiindcă educația pe care mi-au dat-o a fost una aparte și nu mi-a lipsit nimic în limita posibilităților pe care familia mea le avea la momentul respectiv”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News