CFR a câștigat titlul în Liga 1, dar la această performanță a contribuit și Marius Șumudică. Șumi a stat 6 etape în debutul campionatului pe banca CFR-ului și a înregistrat 6 victorii. El a plecat cu scandal de la CFR, iar în locul lui a venit Dan Petrescu.
CFR nu i-a trimis vreo medalie de campion, iar Marius Șumudică a transmis un mesaj amuzant către patronul Neluțu Varga.
”Nu mi-au trimis, dar nu e nicio problemă. Mie îmi plac cârnații. Dacă îmi trimit un kilogram de virșli sunt mulțumit. Așa să îi transmiteți domnului Varga. Un kilogram de virșli și sunt mulțumit, că mie îmi plac cârnații cu muștar și sunt mulțumit", a spus Marius Șumudică.
Șumudică după ce a plecat de Al Shabab
"O experiență pozitivă din toate punctele de vedere. Am reușit să ne calificăm cu un record istoric pentru club, am făcut 16 puncte din 18 posibile în Champions League al asiei, cu cel mai bun marcator din toate grupele, Carlos Carvalho, cu cel mai bun pasator. I-am luat de pe patru, i-am lăsat pe același loc, suntem calificați în optimile Champions League Asia.
Urmează 20 de zile de vacanță, să-mi văd familia, copiii. Mă întorc în Arabia Saudită. Eu am avut ieri o discuție cu cei de la Al-Shabab, mi s-a propus prelungirea contractului, în niște condiții care nu mi-au convenit, dar, să fiu sincer, eu semnasem cu două sau trei săptămâni înainte cu altă echipă.
O echipă care mi-a oferit tot, buget de transferuri și un contract pe doi ani, ceea ce nu prea se dă în Arabia Saudită. Mă refer la Al-Raed, ca să nu mă mai ascund. Președintele lor a fost foarte încântat la jocul pe care l-am avut împotriva lor și m-a contactat. Sper să fie doi ani, sper să rămân acolo doi ani. E un contract de șase zerouri, cum nu se poate în România și nici în Europa pentru antrenorii români”, a declarat Marius Șumudică.