Măsuri majore de relaxare în sportul românesc de la 1 iunie! Comunicatul trimis de MTS

Suporteri-România-Național-Arena
Sportul românesc revine încet, dar sigur la realitatea cunoscută până la intrarea în pandemie.
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat astăzi că de la 1 iunie, vor avea loc o serie de măsuri majore de relaxare în ceea ce privește competițiile sportive. Conform comunicatului de presă transmis de acesta, din prima zi a verii suporterii pot depăși limita de 25% din capacitatea arenelor impusă până acum, indiferent dacă sunt spații închise sau deschise, dar cu condiția ca spectatorii să se vaccineze la intrarea în spațiul respectiv.
De asemenea, sălile de sport și cele de fitness se vor redeschide la capacitate maximă. Hotărârea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial și să intre în vigoare începând cu data de 1 iunie 2021.

”Competițiile în spații închise vor putea avea spectatori. În plus, atât în spațiile închise cât și deschise, limita de ocupare de 25% poate fi depășită, dacă suporterii se vaccinează la intrarea în incintă. De asemenea, se redeschid la capacitate maximă sălile de sport și/sau fitness, precum și piscinele interioare, până la un procent de 70% din capacitatea maximă a spațiului, în anumite condiții.
Lumea sportului se bucură de la 1 iunie de importante măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, dar și cu privire la activitatea sălilor de sport și fitness și a piscinelor interioare, ca urmare a aprobării în ședința de Guvern de ieri a Hotărârii pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021.
Hotărârea urmează a fi publicată în scurt timp în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la data de 1 iunie”, se arată în comunicatul celor de la MTS.
Evenimentele sportive se vor putea desfășura cu un procent mai mare de 25% din capacitatea maximă a spațiului, indiferent dacă este închis sau deschis, doar dacă ”persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore se vaccinează la intrarea în incintă”, așa cum informează MTS.

“Veștile sunt foarte bune și mă bucur de acest pas major către normalitate. El vine pe fondul evoluției favorabile a situației pandemice, a scăderii constante a numărului de infectări și cazuri grave și a succesului campaniei de vaccinare. Responsabilitatea celor care au înțeles cât de importantă este contribuția fiecăruia dintre noi la aceste procese a adus o deschidere fără precedent. Pentru sport, dar nu numai. Toți ne dorim aceleași lucruri: viața normală, bucuria de a fi împreună, de a ne reintegra în normalitate, fără nicio teamă. Haideți să continuăm pe acest drum! Noi suntem aici pentru a deschide treptat toate aceste uși, dar nu putem face asta fără voi”, a afirmat și Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.
CITEȘTE ȘI -->> România – Georgia, primul meci al naționalei cu fani în tribune după 565 de zile! Anunțul FRF
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























