Fotbal Intern· 2 min citire

Mesajul special transmis de fotbalistul care tocmai s-a despărțit de FCSB: "Vreau să îi mulțumesc patronului"

FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 iun. 2021, 16:53

Aristidis Soiledis nu mai este fotbalistul celor de la FCSB. Grecul a anunțat astăzi că a întrerupt colaborarea cu echipa la care a fost legitimat în ultimele două sezoane. 

Venit în vara lui 2019 la roș-albaștri în schimbul a 75.000 de euro, fundașul a marcat un gol în cele 22 de partide în care a evoluat pentru vicecampioana României. Jucătorul de 30 de ani a postat un mesaj pe o rețea de socializare odată ce și-a reziliat angajamentul cu gruparea finanțată de Gigi Becali.

„Este timpul să ne luăm rămas bun!!! A fost o mare onoare pentru mine să port acest tricou imens al FCSB-ului timp de 2 ani… Vreau să mulțumesc clubului, colegilor mei, proprietarului, președintelui și fanilor uimitori că în cel mai dificil moment din viața mea au fost acolo pentru a mă susține. Nu voi uita niciodată. Vă doresc mult succes pentru sezonul următor”, sunt cuvintele de adio ale fotbalistul elen în mediul virtual.

  

Soiledis a mai evoluat în carieră și la granzii Greciei, Olympiacos și AEK Atena și a fost adus în fotbalul românesc de FC Botoșani. După un singur sezon petrecut în Moldova a fost transferat la FCSB alături de care a cucerit Cupa României în sezonul 2019-2020. Mai multe accidendări l-au scos însă din calculele antrenorilor roș-albaștrilor, iar Gigi Becali s-a pronunțat încă de acum câteva luni în privința renunțării la Soiledis la sfârșitul contractului, în această vară.

CITEȘTE ȘI -->> GIGI BECALI CONTESTĂ MĂSURILE IMPUSE DE FRF: ,,O SĂ ATACĂM LA TRIBUNAL! E O CHESTIUNE ECONOMICĂ”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News