FC Botoșani a suferit un nou eșec în Liga 1. Trupa moldavă a cedat în deplasare cu FCU Craiova (0-2).
Mihai Ciobanu a reacționat după meci. Iată cum a comentat tehnicianul prestația elevilor săi.
„Ăsta e un semn mare de întrebare!”
„Dacă la începutul jocului aveam speranțe și ne-am propus un anumit plan, din păcate lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ne-am dorit și asta e un semn mare de întrebare pe care trebuie să ni-l punem toți. Trebuie să rezolvăm ecuația cât mai repede pentru că meciurile curg în SuperLiga.
E clar că astăzi nu am arătat deloc bine. Dacă în repriza a doua am echilibrat jocul, parcă fiecare juca pentru sine. Lucrul ăsta nu trebuie să se întâmple, nu poți singur să rezolvi absolut nimic.
Cel mai feroce adversar suntem noi înșine. Trebuie să abordăm meciurile cu o stare de spirit diferită”, a declarat Mihai Ciobanu, după eșecul cu FCU Craiova.