Mihai Iosif, cel care a făcut posibilă revenirea celor de la Rapid în Liga 1, după 6 sezoane în ligile inferioare, s-a făcut din nou remarcat și-n afara terenului.
După ce a promovat cu Rapid, Mihai Iosif și-a recunoscut pasiunea pentru poezie și a mărturisit că i-ar fi plăcut să fie un poet de nivelul lui Mihai Eminescu.
Acesta a mai susținut că nu îl interesează banii în fotbal, ci faptul de a face performanță și a rămâne în istoria acestui sport sunt mai importante.
,,Nu le-am inventat eu. Nici poeziile, eu le mai spun, dar nu… Mi-ar fi plăcut să fiu un poet de talia lui Mihai Eminescu.
Îi spuneam și soției: Ăsta e visul meu, pe mine nu mă interesează foloase materiale, ci să rămân în istorie.'', a declarat Mihai Iosif, pentru Digisport.
Promovată matematic în Liga 1, Rapid va disputa ultimul meci din play-off-ul Ligii a 2-a, duminică, de la ora 13:30, contra celor de la CS Mioveni.