Fotbal Intern· 2 min citire

Mihai Neșu, cel mai de seamă susținător al FCSB-ului prezent la duelul cu Anderlecht: „Sunt alături de ei!”

Mihai Nesu

Mihai Nesu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 15 sept. 2022, 23:23

Mihai Neșu, fostul jucător al FCSB-ului retras din activitate devreme din cauza unei accidentări fatale, continuă să susțină echipa lui Gigi Becali.

Mai exact, acesta a venit special la București pentru a vedea partida dintre trupa lui Nicolae Dică și belgienii de la Anderlecht.

„De-aia am și venit astăzi, fiindcă începutul asta de sezon, chiar dacă în campionat nu e așa bun, dar în Europa mi-a atras atenția!”

„Mă duc că nu i-am văzut de mult și mă bucur că o să ne întâlnim. Păi, normal să am emoții, e un fost coleg și toți foștii colegi sunt prietenii mei cu care am împărțit atâtea. Sunt alături de ei!

De-aia am și venit astăzi, fiindcă începutul asta de sezon, chiar dacă în campionat nu e așa bun, dar în Europa mi-a atras atenția. Cum să nu poată?! (n.r. să o bată pe Anderlecht). 70 de minute cu West Ham au jucat de la egal la egal. Doar o mică neatenție i-a făcut să cadă psihic, părerea mea.

Până atunci, totul a decurs de la egal la egal. De-asta am și venit aici. Cu ”cerșitul” în București, să mai strângem bani. Stăm bine, avem 15 luni de șantier. Am cheltuit până acum 2 milioane de euro, mai avem nevoie de vreo 2 milioane jumate.

Îi rugăm în continuare pe oameni să trimită sms la campania noastră. Un sms cu cuvântul cred la 8844. Donează doi euro și să ne ajute să terminăm”, a declarat Mihai Neșu, potrivit Antena Sportivă.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News