Fostul mijlocaș Mihai Pintilii, aflat la vârsta de 40 de ani, a depus cerere pentru obținerea licenței PRO de antrenor, dar procesul este încă în derulare. În prezent, Pintilii deține licența A, obținută în cadrul Școlii de Antrenori din Moldova, ceea ce îi permite să activeze ca antrenor secund la FCSB, fără a mai trebui să fie delegat oficial al clubului. Pentru a deveni antrenor principal cu drepturi depline, fostul fotbalist trebuie să treacă printr-un an de practică, urmat de alți doi ani de cursuri pentru licența PRO.
Costurile pentru obținerea licenței PRO sunt ridicate, Pintilii menționând că înscrierea costă peste 7.500 de euro, la care se adaugă alte module necesare. Decizia finală privind începerea cursurilor este așteptată până la finalul anului, iar Mihai Pintilii poate alege inclusiv să urmeze cursurile în România, dacă acestea vor începe mai repede, condiția fiind cunoașterea limbii în care se desfășoară cursurile. Șeful Școlii de Antrenori din Moldova, Dănuț Oprea, a explicat că această etapă este una importantă în cariera tinerilor antrenori și că opțiunile sunt deschise.
„Deocamdată suntem în curs să încheiem cu licența actuală, care se termină la finalul anului. Au cursuri încheiate, unii au plecat în practică. Ce va fi cu următoarea generație, momentan nu știm nimic, trebuie să discutăm cu cei de la UEFA.
(n.r. despre Pintilii și Săpunaru) Ei sunt înscriși pentru următoarea generație, așteaptă până în momentul începerii. Până la finalul anului nu se întâmplă nimic. Băieții au depus cerere și sunt pe lista de examen pentru anul următor sau când vom începe. Nu știu ce gânduri au ei, pot să înceapă și în România sau oriunde, cu condiția să știe limba cursului, așa cere UEFA. Dacă se începe mai repede în România, poate se înscriu în România, nu știu.
Eu le-am spus tuturor că suntem o etapă a vieții lor, nu oblig pe nimeni să vină în Moldovan. De exemplu, Ilyeș a făcut licența A în Moldova și licența PRO în România. Așa poate să facă oricine”, a spus Dănuț Oprea.