Fotbal Intern· 2 min citire

Mihai Stoica a confirmat că FCSB va mai aduce un jucător: „Gigi Becali a făcut deja o ofertă pentru un atacant”

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, refuză să dezvăluie numele atacantului din Superligă ofertat de patronul Gigi Becali

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, refuză să dezvăluie numele atacantului din Superligă ofertat de patronul Gigi Becali

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 27 aug. 2022, 09:02

FCSB va juca în Grupa B din Conference League, alături de West Ham, Anderlecht și Silkeborg.

Un atacant din Superligă va ajunge în scurt timp la FCSB

Perioada de transferuri în România se încheie în România pe 5 septembrie, deci CFR Cluj și FCSB, cele două echipe prezente în grupele Conference League, mai au 10 zile pentru a-și întări loturile.

FCSB a pus ochii pe un atacant, dar managerul general Mihai Stoica a refuzat să spună despre cine este vorba. „Sunt variante pe care le-am studiat, dar care nu ne încântă. Nu suntem în situația în care am fost când l-am luat pe Tamm.

Tamm era clar că o să-și găsească echipă. El juca în Ucraina, s-a întâmplat ce s-a întâmplat în Ucraina a zis 'hai să mă duc să joc acasă'. Acum chiar pot să spun că e o certitudine.

O să încercăm. Gigi a făcut deja o ofertă pentru un atacant. Nu aș vrea să dau nume. E campionatul nostru, poate jucătorul nu știe, nu s-a vorbit cu el. Mai e timp.

La momentul ăsta nu avem o țintă. Urmărim jucători. Eu vreau să fie și comunitar, să fie cu cifre în ultimul sezon, să fi jucat, precum Tamm, care a jucat la toate echipele la care a fost.

Am primit niște propuneri de jucători care n-au mai jucat de mult timp. Mi-e greu să dau nume”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

CFR Cluj și FCSB joacă primele meciuri în grupele Conference League pe 8 septembrie

FCSB a fost repartizată în Grupa B, alături de formația engleză West Ham United, cea belgiană Anderlecht Bruxelles și cea daneză Silkeborg.

Comparativ cu FCSB, se poate spune că CFR Cluj a avut noroc la tragerea la sorți. Echipa antrenată de Dan Petrescu va întâlni în Grupa G Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani.

Primele clasate în grupe se califică în optimi, iar echipele de pe locul 2 vor juca în play-off cu o adversară clasată pe poziția a treia în grupele Europa League.

Etapele din grupele Conference League au loc pe 8 septembrie, 15 septembrie, 6 octombrie, 13 octombrie, 27 octombrie și 3 noiembrie, barajul se joacă în dublă manșă, pe 16 și 23 februarie 2023, optimile au loc pe 9 și 16 martie, sferturile pe 13 și 20 aprilie, semifinalele pe 11 și 18 mai, iar finala de la Praga pe 7 iunie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News