FCSB a mai adus un jucător liber de contract. Dorin Rotariu, fotbalistul în vârstă de 28 de ani, a fost prezentat oficial în tricoul echipei bucureștene.
Mihai Stoica, oficialul clubului roș-albastru, a vorbit despre cum s-a realizat mutarea. Iată ce a declarat.
„A fost blitz!”
„A fost blitz, discuta mai de mult Gigi, mi-a spus să aflu date despre el. După care a dispărut subiectul. Luni mi-a zis 'Gata, l-am luat'. 'Pe cine?'. 'Pe Rotariu'. 'E bine, să fie într-un ceas bun.' A mai fost o discuție anul trecut, când i-am trimis mesaj și n-a răspuns. După aia a răspuns. S-a făcut, azi a fost la primul antrenament”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.