Mihai Stoica, actualul manager general de la FCSB, a fost protagonistul unui moment tensionat cu Renzo Rossi.
Fostul antrenor secund al lui Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a fost prima sa interacțiune cu Mihai Stoica, una mai puțin plăcută. Aceasta a avut loc în 2005, când cei doi tehnicieni colaborau la FC Național, iar Mihai Stoica activa la FCSB.
Sursa Foto: Profimedia Images
În timpul unui meci dintre cele două echipe bucureștene, Mihai Stoica a avut o discuție mai aprinsă cu arbitrul, iar Renzo Rossi a încercat să-l liniștească pe oficialul celor de la FCSB, moment în care acesta a reacționat dur la adresa secundului italian.
„Am un respect foarte, foarte mare pentru dânsul. Este și coleric, pentru că mai știe fotbal. Știți cum m-am cunoscut eu cu MM? A vrut să mă bată. Eu eram la FC Național, el era la Steaua, unde antrenor era Olăroiu. MM discuta cu arbitrul, eu i-am pus mâna pe umăr (n.r. să îl calmeze), iar el s-a întors: «Băi, cine ești tu? Pleacă de aici, cum îți permiți să mă atingi pe mine?» La sfârșit vine la mine, după ce s-a calmat situația, și zice «scuză-mă, eram nervos». A vrut să mă bată, noroc că am scăpat. Acum, când ne vedem, glumim”, a declarat Rossi, conform gsp.ro.
Renzo Rossi și Cristiano Bergodi au fost pentru o perioadă scurtă și pe banca celor de la FCSB, între iulie și septembrie 2009.