FCSB a câștigat meciul tur cu bulgarii de la CSKA Sofia 1948 (1-0), însă prestația jucătorilor a lăsat de dorit, mai ales în repriza secundă.
Mihai Stoica, oficialul echipei, a continuat să-i critice pe elevii lui Elias Charalambous. Iată ce a observat Meme la echipă.
„N-avem două echipe suficient de valoroase! Nu se pot prezenta așa!”
„Cu scuzele de rigoare, mi-am dat seama, după a doua repriză de la Sofia, că n-avem două echipe suficient de valoroase. Am fost destul de nemulțumiți de prestațiile unor jucători și cred că mulți trebuie să înțeleagă că nu se pot prezenta așa la o echipă precum FCSB.
Nu există comoditate la un fotbalist de la FCSB. Există doar fotbaliști care au intrat pe teren miercuri și care n-au avut o prestație care să ne mulțumească pe noi! Oricum, eu zic să nu ne mai așteptăm la alte achiziții. Avem un lot valoros și echilibrat. Am adus jucători valoroși”, a declarat Mihai Stoica, în cadrul unei conferințe de presă.