Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a vorbit recent despre echipa din Liga 1 care l-a impresionat plăcut.
Mai exact, Meme i-a lăudat pe cei de la Petrolul Ploiești, club ce s-a redresat vizibil. Iată ce a spus.
„Este o surpriză colosală!”
„Pentru mine, este o surpriză colosală Petrolul. Avea o perioadă în care părea că se duce în zona nisipurilor mișcătoare.
Trebuie discutat și de Pîrvu (n.r. - Florin Pîrvu, antrenorul echipei). A venit într-un moment critic. Deși părea că nu se potrivește la început, acum are 3 victorii la rând din play-out.
Cea mai mare realizare a lor e că au scăpat și de baraj. Echipa e aproape salvată cu 6 etape înainte de final, are 8 puncte peste zona barajului, celelalte trebuie să joace și între ele”, a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.