Fotbal Intern· 2 min citire

Mihai Stoica s-a luat de Dan Petrescu: A spus enormități!

Mihai Stoica

Mihai Stoica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 apr. 2018, 08:57

Rezultatul de egalitate dintre CSMS Iași și CFR Cluj l-a făcut pe antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, să iasă cu declarații incendiare. Replica a venit la scurt timp de la Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, acesta declarând că Dan Petrescu, a spus „niște enormități” atunci când a afirmat că formația bucureșteană este avantajată de arbitri și clujenii sunt „furați”.

dan petrescu
„Dan Petrescu a spus niște enormități. I-am dat mesaj de Paște și i-am promis că nu mai vorbesc despre el, dar acum ne-a acuzat direct și trebuie să reacționez. Când ai câștigat atâtea meciuri cu arbitrii, se întâmplă și împotriva ta. Hațegan nu a dat penalti pentru Steaua în meciul direct cu CFR, în sezonul regulat. La o fază cu Benzar.

În play-off, el a dat un penalti pentru CFR la o fază la care domnul Crăciunescu a spus că nu se dădea. Apoi l-a eliminat gratuit pe Pintilii. Să te miri tu de ce joacă Iașiul și Astra, mi se pare ceva cu totul și cu totul ieșit din comun", a spus Mihai Stoica.

Citiți și: Dan Petrescu: ”Sunt cărțile făcute, e clară situația. Îmi anunț retragerea!”

În play-off-ul Ligii I, FCSB a remizat, 2-2, pe terenul campioanei Viitorul, iar CFR Cluj nu a putut trece de CSMS Iași, în deplasare, partida încheindu-se la egalitate, 1-1. Astra Giurgiu și CS U Craiova se întâlnesc în această seară, de la ora 20:45.

În clasament, conduce FCSB cu 42 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 40 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News