După ce reprezentativa de seniori a României, a dezamăgit în această lună în Nations League, ei bine nici naționala U19 nu a strălucit. Elevii lui Adi Vasâi au pierdut ultima partidă din grupa A din cadrul Campionatului Mondial U20.
Mai exact, România U19 a pierdut cu reprezentativa similară a Slovaciei (0-1), într-o partidă jucată chiar pe terenul adversarilor. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a oferit o primă reacție.
„Este o generație bună, zic eu, dar din păcate uite ce se întâmplă!”
„Asta e situația. Să iei gol așa mi se pare stupid. Este o generație bună, zic eu, dar din păcate uite ce se întâmplă.
Am ratat multe ocazii, am dezvoltat, dar uneori fotbalul e nedrept. Ar fi fost o mare realizare pentru ei să meargă la baraj, un punct pishologic pentru viitorul lor.
Păcat, era o mare ocazie să facă o performanță care ar fi intrat în istorie”, a declarat Stoichiță la Orange Sport.
În urma rezultatului înregistrat în această seară, România a ratat șansa de a mai juca un meci de baraj care i-ar fi putut aduce calificarea la Cupa Mondială U20. Soarta partidei a fost decisă de un gol primit în minutul 90+5, , marcat de către Griger.