Fotbal Intern· 1 min citire

Mijlocașul Denis Bujor, împrumutat de FC Argeș de la Farul

bujor

bujor

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 1 iul. 2023, 16:07

 

Mijlocașul dreapta Denis Andrei Bujor, internațional de juniori U19, a fost împrumutat de FC Argeș de la Farul Constanța.

Născut la Vaslui, Denis a început fotbalul la clubul SC Comstar Vaslui, iar în 2018 a fost transferat de academia celor de la Viitorul Constanța (acum Farul Constanța). În turul sezonului recent încheiat de Liga a 2-a a evoluat pentru Politehnica Iași.

La moldoveni, mijlocașul a jucat în 13 din cele 16 etape disputate în prima parte a campionatului, acumulând un total de 496 de minute. De cinci ori a început meciurile de la Poli Iași ca titular, iar în opt rânduri a intrat pe parcurs, de pe banca de rezerve. În retur a mers la Unirea Slobozia, tot sub formă de împrumut. Pentru ialomițeni a jucat 6 partide.

Denis Bujor face parte din lotul echipei naționale de fotbal a României U19, cu care a mers la Turul de Elită pentru Campionatul European din 2023. Are în total 5 meciuri sub Tricolor.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News