Fotbal Intern· 1 min citire

Mircea Lucescu a dat cărțile pe față: „Am avut o întâlnire cu Țiriac și am discutat!”

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 28 ian. 2024, 14:39

Mircea Lucescu a confirmat recent faptul că a purtat o discuție cu Ion Țiriac despre posibilitatea de a colabora într-un proiect fotbalistic.

Echipa vizată ar fi chiar Dinamo. Iată ce a spus „Il Luce” despre discuția cu fostul sportiv român.

„Am avut o întâlnire cu Țiriac și am discutat!”

„Am avut o întâlnire și am discutat. Vom vedea, ne gândim. Suntem doi oameni care se respectă extraordinar și pe care îi leagă așa o istorie de cel puțin 55-60 de ani, de când am început să-l urmăresc eu pe el, el pe noi.

Chiar dacă nu apare la meciuri, venea la meciurile noastre peste tot. Este foarte atașat și de culorile echipei naționale. Și pe unul, și pe altul ne-a interesat evoluția sportului românesc. Încercăm să ne dăm seama din nou de ce... Talentul e același, nu s-a întâmplat nimic. Suntem construiți pentru a face sport”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Orange Sport.

Ion Țiriac, investitor în fotbal?: „L-am întrebat de Dinamo. Nenea Mircea mi-a spus despre ce e vorba!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News