Meciul FCSB - PAOK, scor 2-0 (4-1 la general), din play-off-ul pentru optimile Europa League, continuă să stârnească reacții.
Una dintre cele mai așteptate declarații din fotbalul românesc era, cu siguranță, a lui Mircea Lucescu, mai ales în contextul în care Gigi Becali a vorbit foarte des despre el și fiul său în preajma dublei manșe.
Mircea Lucescu, de părere că jucătorii lui PAOK n-au fost suficient de motivați
Selecționerul României consideră că meciul de pe Arena Națională a fost atât de dezechilibrat deoarece elevii fiului său nu au fost la fel de motivați ca fotbaliștii de la FCSB.
"Steaua (n.r. FCSB) a fost mult mai motivată, mult mai agresivă și ambițioasă. A câștigat duelurile individuale, ceea ce i-a dat un avantaj teribil în joc. Sigur, din punctul de vedere al ocaziilor, au fost cam egali.
Dar, Steaua (n.r. FCSB) a meritat cu prisosință victoria. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea lor.
Atitudinea ei internațională, de asta vorbesc, pentru că asta mă interesează pe mine, ca jucătorii să se ridice la nivel internațional, din punctul de vedere al modului în care se prezintă în teren.
S-a văzut diferența dintre o echipă în care jucătorii își doresc foarte mult să facă performanțe internaționale și o echipă în care jucătorii au fost pe la echipele mari, dar care mi s-au părut mai puțin dispuși să dea bătălia pe teren", a declarat Lucescu, potrivit Prosport.