Mircea Lucescu a fost o prezență permanentă la meciurile disputate de echipele din SuperLiga României în Antalya. Selecționerul echipei naționale a urmărit îndeaproape forțele din campionatul nostru și și-a făcut impresii despre anumiți jucători care bat la porțile selecționatei tricolore.
Mircea Lucescu a vorbit în premieră despre operația la șold: „Trebuie să iau o hotărâre”
Mircea Lucescu și-a propus în această iarnă să monitorizeze cât mai mulți jucători români, iar selecționerul echipei naționale de fotbal a României a fost prezent în Antalya, acolo unde a luat parte la mai multe partide ale formațiior din SuperLiga.
Tehnicianul de 79 de ani urmează să se opereze la șoldul drept, iar intervenția chirurgicală va avea loc pe data de 16 ianuarie. El a avut o operație similară la șoldul stâng. Operația nu este una complicată și nu îl expune la niciun risc major.
Acesta suferă de coxartroză și intervenția va avea loc la o clinică din Kiev. La partida dintre Dinamo și Novi Pazar, antrenorul naționalei României a vorbit în premieră despre operația la șold. El speră să se recupereze cât mai rapid pentru a avea șansa să pregătească primele dueluri din preliminariile pentru CM 2026.
„Intervenția am tot amânat-o. Au fost și meciuri, au fost și sărbătorile. Mă gândeam să vin și aici să văd ce se întâmplă. Sigur, trebuie să iau o hotărâre.
Trebuie să merg acasă și să văd în ce măsură pot să mă organizez. Vreau să pot să mă refac cât de repede posibil”, a declarat Mircea Lucescu, în Antalya.
Obiectivul lui Mircea Lucescu pe banca echipei naționale este calificarea la Campionatul Mondial din 2026. România este în grupă cu Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino, iar primul meci din campania de calificare este programat pe data de 21 martie, la București, contra Bosniei. Jocul se va disputa fără spectatori.