Fotbal Intern· 1 min citire

Mircea Lucescu riscă o intervenție chirurgicală: ”S-ar putea să fie necesară”

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 9 apr. 2023, 20:41

Antrenorul român Mircea Lucescu a anunțat că se confruntă cu probleme de sănătate și că ar putea fi supus unei intervenții chirurgicale.

Tehnicianul suferă de coxartroză, o afecțiune care distruge cartilajul articular din zona șoldului. Mircea Lucescu susține că problema de sănătate a apărut din cauza călătoriilor lungi din ultimele luni.

Cu toate acestea, Lucescu nu are de gând să se retragă din fotbal și vrea să rămână lângă jucătorii săi și după operație.

”În perioada în care am jucat în cupele europene, am călătorit constant cu autocarul, chiar și câte zece ore pe zi. În același timp, lucram câte 7-8 ore pe zi. Așa a apărut coxartroza.

Atât timp cât voi putea, voi continua să lucrez. S-ar putea să fie necesară operația. Ar fi foarte bine dacă aș putea să mă operez și să continui să fiu alături de echipă. În orice caz, nu mă gândesc să părăsesc fotbalul deocamdată”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News