Fotbal Intern· 2 min citire

Mircea Rednic și ordinul său după cazul lui Rareș Pop, cel care s-a prăbușit pe teren la UTA Arad-Hermannstadt: „Dar deja le-am zis alor mei!”

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 4 mai 2023, 19:18

Partida UTA Arad-Hermannstadt (1-0) a fost marcată de prăbușirea pe teren a tânărului Rareș Pop. Jucătorul se află acum într-o stare bună, însă evenimentul i-a speriat pe toți.

Mircea Rednic, tehnicianul arădenilor, a vorbit despre jucătorul său. Iată ce a spus despre Rareș și restul echipei.

„Dar deja le-am zis alor mei!”

„Are 17 ani, l-am aruncat prea repede în luptă cu regula asta U21, care e bună și nu e bună. Eu sunt pățit, cu Vrăbioru, Ekeng... Trebuie făcute investigații. Trebuie să avem grijă de el, trebuie protejat. El nu a fost protejat.

Dar deja le-am zis alor mei. E regulă, din momentul ăsta el face la jumătate partea fizică! Treptat, să se obișnuiască inima, organismul, nu putem să-l aruncăm așa în luptă. El e tânăr, aleargă, nu știe să-și gestioneze efortul. Ba e în stânga, ba e în dreapta.

Benzar al meu l-a bombardat în prima repriză, numai cu el juca. I-am și zis: 'Băi, fratele meu, numai pe Rareș îl vezi! Ia-o tu că eu sunt tânăr și descurcă-te tu, boșorogule de Rareș' Trebuie protejat. Avem tot felul de trasee. Ce facem, așteptăm de la Rareș să ne rezolve jocurile?", a declarat Mircea Rednic, în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News