Fotbal Intern· 2 min citire

Mircea Rednic, țipete în vestiar după FCSB – UTA Arad 2-0. Ce s-a auzit din spatele ușilor închise: „Go home!”

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 2 sept. 2024, 10:34

UTA Arad a fost învinsă de FCSB, scor 2-0, pe stadionul Arcul de Triumf, în etapa cu numărul 8 din SuperLiga. Jucătorii antrenați de Mircea Rednic rămân cu o singură victorie obținută în acest sezon.

Mircea Rednic, țipete în vestiar după FCSB – UTA Arad 2-0. Ce s-a auzit din spatele ușilor închise: „Go home!”

Mircea Rednic a fost extrem de iritat de modul în care fotbaliștii săi au tratat partida de pe „Arcul de Triumf” cu FCSB. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani a urlat după meci la jucători. Într-o engleză aproximativă, „Puriul” i-a certat pentru lipsa de atitudine și pentru ratările avute.

„How many ‘occasions’?!”, „Go home!”, „2-3 misses, guys” și „No passion”, a tunat Rednic, în vestiar, conform gsp.ro. Antrenorul „Bătrânei Doamne” a fost foarte supărat pentru ratările elevilor lui.

Meciul a început cu o șansă mare a celor de la UTA, chiar în secunda 65. De precizat că termenii în limba engleză pentru ocazii de gol sunt „chances” sau „attempts”.

Mircea Rednic a țipat în vestiar după FCSB – UTA Arad 2-0

După jocul de pe terenul lui FCSB, Mircea Rednic a vorbit despre ratarea imensă a lui Kadiri și a recunoscut că ocaziile netransformate în gol l-au făcut să țipe la jucători în vestiar.

„Ținând cont de ocaziile pe care le ai, trebuie să înscrii. Și la 1-0 am avut o ocazie clară cu Cîmpanu, trebuia să înscriem. Dai mingea lângă bară, deși aveai posibilitatea să o controlezi mai bine. 

S-au auzit țipete în vestiar, e normal. Te joci cu ocaziile, nu e păcat de munca pe care o faci pe teren? E nevoie de mai multă concentrare. Te relaxezi când ai asemenea situații. FCSB este cea mai bună echipă din țară”, a declarat Mircea Rednic, după FCSB – UTA 2-0.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News